Cui nu-i plac clatitele fragede si aromate? Unde mai pui ca se fac foarte usor si rapid. Banuiesc ca ati mancat cu dulceata, miere, ciocolata. branza, carne…Daca nu ati mancat cu mere, poate vreti sa incercati. Sunt foarte, foarte bune.
Pentru clatite aveti nevoie de:
- 1/2 cana apa minerala
- 300 gr faina
- 3 oua
- 1 cana si jumatate lapte caldut
- Coaja rasa de la o lamaie
- 2 linguri ulei
- zahar vanilat
- putina sare
Cum facem clatitele. Intr-un bol amestecam ouale, laptele, apa minerala, uleiul si sarea, Adaugam faina in ploaie amestecand bine sa nu faca cocoloase. La final punem vanilia si coaja rasa de lamaie.
Aluatul rezultat trebuie sa se odihneasca 20-30 minute la frigider.
Intr-o tigaie antiaderenta unsa cu putin ulei si incinsa, prajim clatitele luand cu un polonic din aluat si turnand in tigaie. Rotim tigaia pentru a se intinde aluatul pe toata suprafata acesteia.
Clatitele trebuie prajite la foc mediu cca 1 minut pe o parte, 1 minut pe cealalta.
Acum, ca am terminat de facut clatitele, pregatim umplutura de mere, pentru care avem nevoie de:
- 600 gr mere taiate cubulete mici
- 150 gr zahar
- 50 gr unt
- jumatate de lamaie
- zeama de la o portocala (potrivita ca marime)
- 4 linguri rom sau coniac (optional)
- vanilie
- scortisoara
- smantana sau iaurt grecesc pentru servire
Intr-o tigaie pe foc mic punem zaharul sa se caramelizeze pana are o culoare aurie. Cand zaharul s-a topit, punem peste el untul taiat cubulete si amestecam. Adaugam si merele, romul, zeama de portocala, vanilia si scortisoara dupa gust. Amestecam si lasam sa fiarba la foc mediu pana merele sunt moi si sosul s-a redus putin, cca 5-8 minute.
Umplem clatitele cu mere, si le servim cu smantana sau iaurt grecesc.
In farfurie peste clatite, puneti cu lingura din sosul merelor, va iesi ceva delicios.
No Replies to "Clatite cu mere"